Acesta este un exercițiu!
Numărul forțelor de intervenție a crescut în ultimele 12 ore. Aproximativ 3.000 de forțe, aparținând Ministerului Afacerilor Interne (pompieri, polițiști, jandarmi, paramedici, piloți, polițiști de frontieră și din alte unități aparținând ministerului de resort), ale Ministerului Apărării Naționale, ale administrației publice locale, voluntari și ONG-uri, cu peste 360 mijloace tehnice, se află la datorie pentru gestionarea efectelor produse de seismul din data de 21.06.2025.
În data de 22.06.2025, la ora 01:05 a avut loc o explozie urmată de incendiu la stația de metrou „Academia Militară”. Salvatorii au extras 47 de victime, dintre care 2 decedate. În sprijinul echipajelor de ISU B-IF au intervenit și echipaje din cadrul ISU Hunedoara.
În această dimineață, conform raportării de la ora 06:00, 261 de victime erau asistate medical în facilități medicale mobile operaționalizate în Municipiul București și județul Ilfov (respectiv Post medical avansat, EMT Mureș, EMT București și ROL 2 MApN). Pentru un răspuns eficient, peste 600 de forțe și aproximativ 140 de mijloace au fost dislocate din 13 județe și de la Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență în sprijinul colegilor din București-Ilfov, Ialomița și Călărași. În continuare va fi prezentată situația raportată la ora 06:00.
ACȚIUNI ÎN CURS DE DESFĂȘURARE
La momentul informării, au fost realizate 284 recunoașteri, fiind în desfășurare 213 misiuni (căutare/salvare, degajare elemente de infrastructură, cât și descarcerare persoane surprinse sub dărâmături).
EFECTE ÎNREGISTRATE:
LOCALITĂȚI AFECTATE
La nivel național, seismul a afectat 48 localități, dintre care 44 municipii și orașe și 4 comune din 23 județe (inclusiv Municipiul București). De asemenea, există 1 localitate cu avarii la rețeaua de alimentare cu apă (Municipiul București), 1 localitate fără energie electrică (Municipiul București). Echipe specializate se află în teren pentru remedierea situației în cel mai scurt timp.
SITUAȚIA VICTIMELOR
La nivel național, seismul a cauzat un total de 15.800 victime, repartizate conform graficului
Dintre cele 2.748 de persoane decedate în urma seismului, distribuția pe județe evidențiază variații semnificative în ceea ce privește gravitatea impactului, acestea fiind repartizate conform graficului de mai jos.
Până la momentul actual, au fost evacuați și cazați în spații asigurate prin grija autorităților administrației publice locale (săli de sport, hoteluri, școli, cămine etc.) 1.491 sinistrați, dintre care 1.089 adulți (548 bărbați și 541 femei) și 402 copii (174 băieți și 228 fete).
De asemenea, la nivelul municipiului București și județului Ilfov, vor fi instalate tabere pentru sinistrați în următoarele locații:
– incinta ROMAERO S.A., București;
– Sala de sport a Școlii nr. 45 Titu Maiorescu, București;
– Colegiului Național Iulia Hașdeu, București;
– Liceul Teoretic Ioan Petruș – Ilfov.
PAGUBE MATERIALE PRODUSE:
Seismul a provocat pagube materiale considerabile, afectând un număr semnificativ de clădiri din mai multe județe ale țării. Distrugerile variază de la avarii ușoare la colaps total, în funcție de intensitatea cutremurului în fiecare zonă și de rezistența construcțiilor. Repartizarea acestor pagube este prezentată în graficul de mai jos.
EFECTE ASUPRA LOCUINȚELOR
În ceea ce privește locuințele din județele afectate de seism, din totalul de 3.184, 45% dintre acestea au fost avariate, iar 55% au fost distruse.
Secretarul de stat (șef DSU) a dispus următoarele:
Aprobarea scoaterii din stocurile de urgență medicală și utilizarea, în cadrul exercițiului național SEISM 2025, a unor bunuri esențiale pentru desfășurarea activităților specifice, după cum urmează: 5.200 de combinezoane (ISU Argeș), 5.200 de măști FFP3 (ISU Mureș) și 5.200 de flacoane cu dezinfectant pentru mâini (de la depozitul Tecuci). De asemenea, a dispus ca unitățile responsabile să asigure livrarea acestora la locațiile de exercițiu conform planificării, iar Direcția Logistică să monitorizeze întregul proces, cu respectarea reglementărilor legale privind evidența și reconstituirea stocurilor.Principalele măsuri dispuse de către șeful CNCCI care să asigure gestionarea efectelor dezastrului:
Morga mobilă din cadrul USISU a fost dislocată la Spitalul de Urgență dr.Dimitrie Gerota București; ANRSPS va acorda, în regim de urgență, motorină din județul Prahova, cu două cisterne (una din jud. Prahova și una din jud. Buzău.) Timpul estimat de livrare în București este de 4h 30 pentru prima cisternă de 21 tone (25.000 litri) și 6 ore pentru a doua cisternă de 21 tone (25.000 litri). În prima etapă se vor aloca 5.000 litri pentru fiecare dintre Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu. Constituirea de noi echipe căutare-salvare ca urmare a numărului mare de persoane dispărute înregistrate la nivel național.Ministerul Apărării Naționale
Acordarea asistenței medicale de urgență răniților și persoanelor afectate de cutremure; Participarea cu jucători de rol din cadrul Academiei Tehnice Militare și Statul Major al Forțelor Terestre (100 militari/tură și 30 rezervă); 1 aeronavă militară/ Baza 90 Otopeni pregătită pentru executarea unor misiuni medico-sanitare; Transportul personalului propriu și a mijloacelor tehnice în zonele afectate Continuă acordarea asistenței medicale de urgență în cele două facilități medicale mobile și în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central; transportul răniților cu 1 aeronavă Spartan 27-JColaborarea cu societatea civilă
Au fost mobilizate 13 organizații din societatea civilă, având capabilități diverse pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de cutremurRecomandări pentru populație:
După producerea unui cutremur
Încercaţi, în primul rând, să rămâneţi calmi. Liniştiţi persoanele speriate şi copiii. Verificaţi dacă sunteţi răniţi şi apoi uitaţi-vă şi la persoanele din jur. În cazul în care sunt răniţi, asiguraţi primul ajutor, doar dacă vă pricepeţi. Dacă, în urma producerii unui cutremur, aţi fost surprins sub dărâmături sau în incinte, la anumite intervale de timp, dacă este posibil, trebuie să loviţi cu un obiect tare în partea cea mai compactă a locului în care sunteţi blocaţi, pentru a transmite semnale care să permită localizarea. Nu folosiţi telefonul, decât pentru a semnala o urgenţă. Puneţi-vă încălţăminte şi haine rezistente pentru a evita să fiţi rănit de bucăţile căzute, în special de cele de sticlă. Verificaţi dacă locuinţa a suferit pagube. Verificaţi starea instalaţiei de gaz doar cu emulsie de apă şi săpun. Dacă alimentarea cu apă curentă este în continuare disponibilă, umpleţi cada şi alte recipiente, pentru cazurile în care aceasta s-ar putea opri ulterior. Dacă trebuie să părăsiţi locuinţa pentru că nu mai este sigură, nu uitaţi să vă luaţi rucsacul de urgenţă. ATENŢIE! Fiţi atenţi la scări. S-ar putea ca mişcarea seismică să fi afectat rezistenţa acestora. Dacă aveţi nevoie de ajutor şi nu mai puteţi ieşi din locuinţă, puneţi la fereastră un afiş pe care scrie cu litere foarte mari: A J U T O R ! Ascultaţi la radio instrucţiunile autorităţilor. Nu folosiţi maşina decât în situaţii extreme. Căile de circulaţie trebuie lăsate libere pentru maşinile de intervenţie. În unităţile de învăţământ preşcolar, primar şi gimnazial, profesorii îndrumă copiii şi asigură protecţia acestora până la sosirea unui adult din familie.Pentru a fi pregătiți în fața oricărei situații de urgență, accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență: https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația DSU, ce poate fi descărcată gratuit, din App Store sau Google Play.
Acesta este un exercițiu!
Centrul Național de Comunicare și Informare Publică
Alte articole: